Zise Zdreanta-n gandu’ lui…

Dupa ce ieri mi-au inghetat dejtele pe tastatura la lucru si azi m-am trezit cu durere in gat, iar m-am dat ranita si nu m-am dus la lucru. Again. Estimez ca mi-am stresat sefa cea mult iubita…Nici macar nu mi-a urat un: Get well soon 🙂

In rest, tre sa recunosc ca 2019 a inceput diferit de alti ani. Ultima zi din an mi-am petrecut-o acasa in varf de pat cu pisica, pe la 12 noaptea am vorbit cu mama si fratele din dotare si o ora mai tarziu,  sforaiam.

Dar surpriza a venit pe 1 Ianuarie, cand m-am trezit cu un mesaj cum ca daca-s acasa si nu am alte planuri, pe la pranz o sa vina un taxi sa ma fure 🙂 Cum planurile mele erau doar pentru dupa amiaza (niste bowling cu fetele mele dragi) asa ca am zis da 🙂 si m-am lasat furata.

S-acu-s foarte nelamurita despre Grecia. M-as duce o saptamana in Septembrie. Ideea e ca nu stiu incotro. Dupa zboruri, mi-e clar ca cel mai ok e sa aterizez pe aeroportul din Salonic. Bon. Si de acolo incotro? Eu ma gandeam la Thasos sau Santorini, ca vazu blonda poze faine, atat ca daca adun ferry si taxiuri, ajung sa dau pe transport de la si inspre aeroport, o avere. Cum functioneaza transportul public n-a  fost chip sa pricep. Am incercat si cu zboruri spre insulele, insa din Malta e cam scump, asta ca sa nu zic foarte scump. Permis n-am, deci nu pot inchiria masina, si de dus, planuiesc sa ma duc singura. Bun. Acu ma intreb unde sa ma duc? Salonic? Oi avea ce face acolo o saptamana? E drept, e avantajul ca nu-i foarte departe de aeroport, dar…? Se merita? Io tot ce as vrea e un hotel cu piscina, poate cumva si langa mare 🙂 unde sa stau si sa citesc in pace, iar seara sa am unde pleca la o plimbare scurta prin zona. In pustietate parca n-as vrea. Deci unde sa ma duc???

 

 

 

 

2019, The best is yet to come

Asa cum mi-am promis mie, 2018 a fost un an despre mine. Iar acum la final de an, pot doar sa spun ca in sfarsit, am luat si eu o decizie de om sanatos la cap.

Dupa niste ani, multi ani adica, ma simt si eu un om echilibrat. Eu cu mine. Is ok. Eu singura. E foarte ok. In sfarsit, pot sa spun cu mana pe inima ca pot fi fericita de una singura. A trebuit sa ajung la aproape 40 de ani ca sa pricep asta. Am invatat sa fiu mai organizata, mult mai calma, am invatat cu adevarat sa ii ascult si pe ceilalti, si cumva incep sa nu ma mai enervez la cretinatatile pe care le aud in jur. Tot 2018 a fost si anul in care am fost saptamanal de 3-4 ori la sala (am si dat jos vreo 12 kile), si tot anul asta am fost la arte martiale, curs de gatit, karaoke, si alte chestii noi, ce nu pot fi notate aici. 🙂

Spunean inca de la inceput de an, ca 2018 va fi un an al sacrificiilor, si asa a fost. Insa chiar si asa, a fost un an super. Am reusit sa calatoresc mai mult (am fost in Catania, de ziua mea la Venetia, apoi pentru prima data in Uk, am fost de doua ori in tara, si in Decembrie am ajuns si la targurile de Craciun din Viena). Am apucat si sa citesc mai mult (nimic waw, doar d-astea self-helpuri), am facut maraton de filme si am stat in varf de pat, cum n-am mai stat ever. Iar simplul fapt ca inchei anul impacata cu mine, spune mai mult decat orice altceva.

Ce vreau de la 2019: intai de toate, sa continui cu „eu pe primul loc”(vazui ca da roade treaba asta), mers la sala de 4 ori pe saptamana, ceva mai mare atentie la alimentatie, timp pentru mine si sufletul meu. Apoi, sa vezi minune, vreau sa economisesc. Din varii motive, eu n-am economisit bani ever si as cam vrea ca anul viitor sa fie anul in care incep sa fac asta. Evident o sa trec iar pe lista scoala de soferi si mersu la psiholog, poate in 2019 le vine randu, cine stie. As mai vrea 2 saptamani in Grecia, me alone, asa, ca sa fie primul meu concediu pe bune. Inca mai am de lucru la capitolul organizare, si ma tot gandesc de ceva vreme sa ma re-apuc de bullet journal.

2019, te astept in pijamale! Sunt in varf de pat (la fel cum am fost si de Craciun), mi-am pus chilotii rosii si stiu ca o sa fii al mai fain an ever.

 

 

 

Never say Never

Cam asa s-ar traduce pe scurt, luna Decembrie. Cu niste prime dati pentru niste lucruri/actiuni despre care pana nu demult, as fi zis: „Me?? Never!”

Ete ca viata mi-a aratat, inca o data, ca nu prea e bine sa ai prejudecati. Si in nici doua saptamani, am reusit sa bifez nu una, ci 3.  Na, invatare de minte sa ma mai dau rotunda eu si prejudecatile mele de blonda crescuta intr-un oras de provincie. (Ana– ti-am ascultat niste sfaturi si jur, bineeeee a fost ) 🙂 Cum zisei, important e rezultatul, me happy. Restu’ detalii.

Ma gandeam mai devreme, asa in timp ce contemplam in taina tavanul, la o discutie avuta cu brazilianca mea preferata.  Imi povestea ca atunci cand era mica, facea misto de fratele ei mai mic, spunandu-i ca e gay. Tacsu a luat-o de mana si a urmat prima discutie de adult de unde a aflat ca toti oamenii, au dreptul sa-si aleaga calea spre fericire, indiferent cum. Si ca e foarte ok, daca fratele ei va vrea sa fie gay. Ca nu exista bine sau rau in dragoste si in viata, ci doar fericire. Daca tu esti fericit, cel de langa tine la fel si nimeni nu sufera din cauza asta, e totul ok. In rest, cica nu-s reguli. Io vreau sa stiu de ce nu mi-a tinut si mie nimeni discursuri d-astea cand eram copil!!!! By the way, inca imi plac barbatii, asta ca sa nu avem discutii. Erau asa, niste chestii mai mult teoretice despre alegeri in viata. Despre ce e corect si ce nu.

Tot la the first time, cred ca e cazul sa notez prima comanda pe Asos– si aci, prevad ca o sa fie cu urmari. Da, mi-am cumparat lenjeria de pat, aia mov. Abia astept sa o primesc.

Am gatit first time ever somon. Da, eu mai luam somon si destul de des, insa doar de ala afumat. Acum am zis sa-l incerc si pe cel fresh. Cam scump, da bun.

Si ca sa merg pe idea de first  time, cred ca e cazul sa notez si prezenta mea la staff party (la care initial am zis ca nu ma duc) in rochie. Da. Eu in rochie. Miercuri e petrecerea, deci cumva inca mai am timp sa ma razgandesc. Da’ cred ca ma duc, chit ca doar pentru 2-3 ore.

Cat pe ce sa uit, m-am inscris de buna voie si nesilita de nimeni, la o competitie de slabit. Cu niste colegi de la job. Si cred ca am fost singura care nu a avut nici un bai sa se urce pe cantar. Asta desi eram cea mai rotunjoara, dintre toti 🙂 Cred ca devin nesimtita, zau asa.

Ce mai fac? Pai ma duc iar in tara. Adica vineri acum plec la Viena. Uite si asta e first time. Prima data sigura intr-un oras in care nu am mai fost niciodata pana acum. Bun. Dupa asta urma in Ianuarie sa ma duc in Roma. Insa am adaugat si cateva zile acasa, la mama, ca sa fie treaba treaba si sa nu mai raman cu nimic, nimic in cont.

Cred ca mi-e bine. Sau cel putin invat. Si daca nu invat, macar zambesc din tot sufletul, si tot e ceva 🙂

Jurnal cu Unfollow si Unlike

Azi – miercuri 5 Decembrie. Unii il asteapta pe Mos Nicolae, eu astept sa mi treaca infectia din gat, care s-a extins pe maxilar pana la ureche. Ma doare-n gat si cand respir.

Activitatea preferata– nu stiu de unde a pornit, probabil de la stilul meu de viata minimalist- insa am descoperit ca in feed-ul de la facebook imi apar tot felul de tampenii si notificari de la chestii cu care nu am nici o taina. Asa ca de azi am inceput o campanie de Unfollow- la oamenii pe care ii iubesc, ii vreau in lista dar mi se rupe de ideile lor cretine pe care le sheruiesc de 100 de ori pe zi, si Unlike la toate cacaturile la care am avut buna intentie- candva- sa dau like. La fel si cu mailul, dezabonare de la tot. Tot ce nu are sens, acum in viata mea.

Saptamana trecuta– a fost ok, la lucru nu-i mare branza de facut, iar in viata privata..ce e aia??? Oh da, uitai, m-am vazut cu olandezu- argentinian. Da. Si vineri seara am iesit cu fetele la karaoke si am cantat „Dragostea din tei”, intr-un bar plin de straini.

Saptamana asta- sper sa ma lase infectia. Nici sa vorbesc nu pot. Azi am stat acasa si se pare ca si maine, tot in varf de pat stau.

Ma gandesc– ca s-a mai dus un an si ca pentru prima data, simt ca sunt aproape de echilibrul ala pe care mi-l doream. Mai am de lucru, e clar, dar is pe drumul cel bun. Am invatat sa fiu eu cu mine, si e tare bine.

Sper- sa rezolv cu apartamentul in tara. Io vreau acasa!! Nu acum, dar intr-un viitor apropiat.

Vreau– sa spun mai des NU.  Oamenii astia dragi de langa mine ma tot invita la cina si reuniuni de Craciun. Iar eu is fericita si chiar apreciez fiecare invitatie, insa Craciunul anul asta vreau sa-l petrec, home alone cu pisica, in varf de pat, cu un film fain si pizza. Si atat. Acum trebuie sa le explic ca fix treaba asta io cu mine alone, pe mine chiar ma bucura si-s foarte ok asa. Si cand ma gandesc ca pana nu demult, sarbatorile de una singura mi se pareau cel mai trist lucru. 🙂

Best November moments- am uitat sa ma laud, am mai dat o fuga in tara, initial am zis o saptamana dar am ajuns sa stau doua. Nu era programata vacanta asta, dar…bine ca a fost 🙂

Filme vazute– ” You Me Her”- geniala seria!!!

M-am tampit definitiv

Nu stiu cum sa zic, da’ eu iar nu am mai venit cu nici macar un update la viata mea amoroasa. Pai se poate? No bun, am zis io la final de 2017 ca in 2018 nema masculi prin zona, ca ete asa, vor muchi mei. No bun, a tinut asta aproape un an, adicatelea pana weekendu trecut. Cand mi-a pus capac o corcitura de argentino-olandez. Fain tipu’, ca daca nu era, nu se mai povestea.

Asa cum imi place mie, inaltut, bine facut- fix cat sa ma poate imbratisa, il ducea si capu-judecand dupa job-ul pe care il are, ceva peste 40 de ani, mixul perfect, ce sa mai. In timp ce ne tratam noi asa pe whats-app, ii zic intr-o dimineata sa-mi trimita si mie o poza cu el. Imi spune ca vai, nu poate, ca nu s-a uitat inca in oglinda si nu si-a aranjat parul. Hait, zic. La asta de folosea oglinda?? Sa-ti asezi parul?? De unde pana mea sa stiu eu asta, in conditiile in care nu posed pieptan si ultimul trend in machiaj il reprezinta al mai ieftin rimel?? Dupa care-mi zic in gand, io-s ciudata, hai sa-i dau omului o sansa, ca nu se cade sa pui asa etichete dupa o discutie. Si accept sa iesim la cina.

Toate bune si frumoase, pana cand ma anunta ca vrea sa ma dea pe spate cu o friptura de vita argentiniana. Noroc ca avu inspiratia sa ma intrebe daca mananc asa ceva, ocazie cu care a aflat ca eu n-am pus limba in viata mea pe vita. Reusim totusi sa gasim o varianta de mijloc, si ne-am vazut sambata.

Si sa vezi aici compatibilitate. Imi povesteste omu cum a venit el in Malta cu 6 trollere (ca na, trebe loc pentru cele tspe mii de costume si treij de perechi de pantofi). Ii explic ca similar fu si la mine, atat ca mie mi-a fost de ajuns unu de ala mic. Si ca acum am in total 5 perechi de incaltari, dintre care 2 is pentru sala. Iar singurele tinute pentru care am o pasiune adevarata, is pijamalele.

Aflu despre cum se duce el la evenimente de astea sa se intalneasca cu lumea si ce fain e sa-si expuna costumele, asta in timp ce ii explic ca eu n-am fusta, pantofi cu toc si urasc sa ies din casa, si mai ales am alergie la evenimentele cu multi oameni.

Am vorbim si despre cum ma duc singura eu la cea mica si urata sala de gym, fix sa vad cat mai putini oameni, si despre cum el se duce – cu prietenul lui (cum altfel????) la cea mai de fite sala.

Ajungem la subiectul cu si despre pasiuni la care eu ii explic despre cat de lazy sunt eu si cum ador zilele in varf de pat, asta ca sa aflu cat de energic e el- fix ca un coi in tigaie.

Viata si sufletul meu.

Cred ca avea manichiura mai aranjata ca a mea. In fine, detalii. Ce vreau sa spun  e ca astia argentinienii is oameni faini, cu juramant. Si ca am bifat pe 2018, prima (si ultima evident) intalnire romantica. Cu toate astea, cred ca-l mai vad o data. Asta ca sa-mi ajunga si pentru la anu.

Daca simt ca am nevoie de pauza, apoi pauza sa fie

Ma gandeam azi, asa cam cu amaraciune, ca pe noi Romanii, nu prea ne-a invatat nimeni sa ne punem pe locul 1, pe noi insine.

In fine, ideea e ca asa m-au secat la lucru in ultima saptamana, ca asta am decis sa nu ma duc si pace. Si m-am dat bolnava (stiu, rusine sa-mi fie), iar la cum vad lucrurile, o sa stau acasa toata saptamana.  (Nu stiu in alte tari, da’ in Malta aveam 140 de ore pe an in care in care putem sa  fim bolnavi, iar astia la care lucrez acum nu au nevoie nici macar de certificat de la medic, pur si simplu zici ca esti bolnav si pace.) Pana acum am zis ca nu am cum, ca-i de porc sa nu ma duc. Pana aseara. Cand am avut asa o revelatie si i-am dat email sefei in care i-am zis ca nu am simt bine, si drept urmare, nu vin luni la lucru. De dimineata m-am simtit nitel vinovata, da uite ca mi-a trecut. Simt ca am nevoie de pauza, asa ca pauza sa fie.

Si ce-am facut in prima mea zi libera? Cum m-am relaxat? Am facut curatenie generala, evident. Am luat la rand fiecare sertar si sertaras, hartie cu hartiuta, la fel si cu hainele. Imi amintisem io ca am citit pe undeva (cred ca era un citat din cartea „Magia Ordinii”) ca trebuie sa iei fiecare haina in parte, sa te uiti la ea si sa te intrebi daca-ti aduce fericire. Drept urmare, am aruncat juma de garderoba. Bine, nu am aruncat, le-am pus in niste plase se la Lidl si le donez luna viitoare. (La noi in cartier, o data pe luna, se adun haine uzate.)

Aveam niste postere pe pereti, le-am aruncat si pe alea, ca nu erau puse de mine si nu ma reprezentau. Acum sa-mi fac timp sa caut ceva, ca prea arata camera goala. Si alba. As vrea ceva de genul asta…

Si daca nu am gasit un poster cum vreau, macar am pus ochii pe o lenjerie de pat faina pe Asos, 20 euro, cred ca a mea o sa fie.

Mai trebuie sa gasesc ceva variante pentru draperiile din camera, si o sa ma declar un om fericit.

Si cam atat despre prima mea zi de om bolnav.

Maine am in plan sa ma duc la sala de dimineata, apoi sa-mi fac de cap prin bucatarie- in sensu de facut ceva curatenie si prin sertarele de acolo, si poate un pic pe terasa.

Ganduri aiurea intr-o duminica ploioasa de Octombrie

• dupa 2 saptamani la lucru, am in sfarsit un weekend full liber. Timp suficient cat sa-mi dau seama ca iar, daca lucrurile merg in ritmul asta, poate nu ar fi o idee rea sa ma apuc usurel de cautat altceva de munca. Ca-i fain sa fii ala care stie sa le faca pe toate si sa ii inlocuiasca pe toti, dar ca toate au o limita, iar pe mine cand ma ia capu, apoi ma ia capu si pace.
• si in plus, poate e cazul sa invat ceva nou, ceva ce sa pot folosi si in viitor, atunci cand m-as intoarce in tara, de exemplu 🙂
• ma uit la mine si-mi dau seama cat de mult m-am schimbat. Sau poate doar am invatat ca pana la un punct, cam tot sta in mainile mele. Si in sfarsit inteleg, ca pentru nimic in lume, nu merita sa-mi fac nervii franjuri, atata timp cat am si alta varianta. Iar eu, ca o blonda veritabila, pana acum niste ani, nu prea am stiut sa deschid ochii si sa vad si celelalte variante.
• desi sunt fericita posesoare a unui morman de carti, inca nu am gasit energia sa ma apuc de ele. Poate ploaia prevazuta pentru saptamana viitoare, ma va convinge.
• am gatit supa crema de conopida si broccoli si pentru prima data am avut senzatia ca sunt aproape de adevar
• sufar de-o lene crunta, nici de sala nu am avut chef saptamana asta, decat de 3 ori. Nu mai zic ca-s astea doua zile nu m-am miscat din pat decat cat m-am dus sa mananc
• s-a intors turcu meu cu ochi albastrii (acu sufar de-o dilema, e scrie cu 1-i sau 2 de i ??) si cred ca-s in pericol. De data asta, nu mai raspund de faptele mele 🙂