Gânduri

Săptămâna asta împlinesc 29 de ani…

Ar fi multe spus…în anii ăştia am adunat mii de dorinţe şi în acelaşi timp mii de dezamăgiri. Am învăţat să fiu puternică, să am încredere în mine, să iubesc tot ce e în jurul meu şi să mă bucur de lucrurile mărunte…. Am învăţat multe, în mod special despre oameni. Dacă mă gândesc bine, am fost norocoasă pentru că am avut curaj şi m-am agăţat de fiecare şansă pe care am avut-o.

Ce vreau de la viaţa? Păi eu nu vreau de la viaţa, vreau de la mine!. Nu vreau nimic să-mi pice din cer, vreau lucruri pe care să le obţin prin munca mea, de care să mă bucur şi să pot spune: „Da, asta am făcut pentru că am muncit eu!”.

Vreau să ştiu că celor de lângă mine le e bine…

Aş vrea o doză de fericire. Vreau să zâmbesc şi să spun, din toată inima: „Da, sunt fericită!!! Da, mi-e bine!”

Aş vrea oameni frumoşi lângă mine, mi s-a luat de nesimţiţi şi prefăcuţi. Mi s-a luat să îi înţeleg eu pe alţii, iar pe mine să nu mă înţeleagă nimeni. Am obiceiul să las mult de la mine, pentru că niciodată nu am vrut ca cineva să sufere din cauza mea. Se pare însă, că nu ăsta e secretul reuşitei. Sau cel puţin, în ritmul ăsta mie nu îmi va fi bine… Constat, uşor dezamăgită, că mulţi au profitat de bună voinţa mea…

Da… sunt un pic tristă…dar îmi trece!

sursa poza

Reclame

Eu şi bucătăria

Că-s bombă în bucătărie, nu e nicio noutate. Cât de gravă e situaţia, am înţeles abia în urmă cu vreo trei luni. Era ziua mea onomastică şi cum am scăpat de la job am venit fuguţa acasă. În bucătărie dau pe mama şi de vară-mea, care are 18 ani. Mă uit lung, şi mama îmi explică zâmbind că a luat-o pe Ana să ne ajute, că noi (adică eu şi ea) nu prea ne pricepem la dulciuri si alte d-astea. Mă apuc şi eu să mă învârt printre ele, în timp ce mă uitam la asta mică cum facea creme, frişcă şi mă minunam de fiecare dată. În timp ce ea se purta de parcă ar fi născut-o ai ei mămică în bucătărie, eu mă gândeam că am 30 de ani şi că sunt cel puţin habarnistă în ale bucătăritului, iar ea la 18 ani, face orice. La un moment dat, în timp ce Ana învârtea de zor cu mixeru’ la o cremă, mă roagă să îi aduc „ponciul” (ulterior am aflat ca de fapt ii zice posh). Mă uit lung şi mă duc spăşită spre baie, să iau piatra ponce (că altceva în casă care să se cheme ponci, eu nu ştiam), întrebându -mă în acelaşi timp ce dracu’ o face cu piatra de călcâie în bucătărie. Când îi întind piatra ponce, începe vară-mea să râdă în hohote. Eu mă uitam ca curca-n lemne. După ce Ana termină partida de râs îmi explică şi mie. Că ponciul e de fapt chestia aia în care se pune frişca pentru ornat tortul. Să mai spun că a aflat tot neamu’ de acest mic incident..şi că au făcut aia mişto de mine, ori de câte ori mă vedeau…

sursa imagine

De week-end

Pentru mine, zilele de sâmbătă sunt trase la indigo. Cum e singura zi în care nu muncesc, mă trezesc pe la 12, bag o cafea mare şi apoi începe războiul.

Runda unu = curăţenie generală. Aspirator, praf, vase, maşini de spălat, înstins rufe, curat în sifonier. Circa două ore. (Curat nu fac pentru că sunt maniacă, ci pur şi simplu pentru că e singura zi când stau şi eu mai multe ore pe acasă. În cursul săptămânii nu am timp să fac mare lucru, iar sâmbăta ajung în stadiul în care trebuie să fur de prin vecini şosete curate, că la mine n-ai cum să găseşti)

Pe la 15.00, urmează masa în familie, de cele mai multe ori. Dacă am ghinionul să fiu singură, trebuie să mai şi gătesc.

Terminată faza asta, începe runda doi. O baie rapidă, cu spălat de claie, balsamuri, măşti…. şi apoi epilat, pensat, tăiat unghii, făcut unghii, îndreptat păr. (Fac toate astea sâmbătă, pentru că altfel n-am nicio şansă). Şi când se termină şi partea asta, e deja noapte. Nu noapte-noapte, da se face 7 seara..iar afară e întuneric.

Apoi, vine runda trei. Câteva ore de stat în faţa laptopului şi scris la greu. Evident, fără chef. Motiv pentru care mă apuca 3 dimineaţa scriind. Asta si pentru că în jur de 11 noaptea, mai ies şi eu la un ceai cald. Si uite asa se duc sambetele mele…. După care vine duminica, în care (cică ) muncesc până pe la 13, sau după caz şi mai târziu… Şi uite aşa, week-endurile mele sunt compromise.

Azi însă a fost altfel. Sau eu cel puţin aşa am simţit. A fost ultima sâmbătă în care am scris.. Aşa că adio week-enduri cu draci şi stres!!!! Sunt ani de când nu am mai avut şi eu un program de om normal. Adică sâmbătă şi duminică acasă, fără şefi… Abia aştept week-endul viitor. Parcă nu îmi vine să cred că pot să îmi fac şi eu planuri pentru sfârşitul de săptămână…

Razbunarea ….

Unul din defectele mele, îl reprezintă faptul că sunt răzbunătoare. (Da, ştiu că nu e bine şi încerc să mă tratez.) Si azi m-am gândit să scriu despre un subiect care pe mine una, m-a măcinat multă vreme. Mai precis, idei despre cum aţi putea să vă răzbunaţi pe cineva, care din varii motive, şi-o merită cu vârf şi îndesat. De precizat ar fi că ideile nu se pun în aplicare, decât în caz de strictă necesitate şi în funcţie de gravitatea faptei, se adaptează.

1. Pasta de dinţi pe maşină. Da, se ia un tub de pastă de dinţi şi se spoieşte maşina cu pricina. Acu, în funcţie de situaţie şi de draci, puteţi să desenaţi inimioare pe capotă, pe parbriz, pe oglinzi. Sau pur şi simplu să-i puneţi pasta acolo unde pune mână să deschidă uşa…
2. Oja roz. Deja am trecut la un stadiu mai avansat, pentru că oja face pagube. De preferat se întinde pe parbriz…. Dacă nu e roz, merge si rosie!!!
3. Mesaje în ziar. Luaţi numărul persoanei respective şi sunaţi la un ziar pt un anunţ. Vând capre, vând oi, vând garsonieră şi se poate merge până la …ofer plăcere contra cost. Ce-o sa injure respectivu când s-o trezi sunat de zeci de persoane, e partea a doua.

Sunt sigură că mai sunt şi altele..insa astea mi-au venit în minte acum.

UPDATE am mai preluat cateva idei, de la un comentariu venit de la 2murături’s blog Asa ca lista poate continua cu:
un cartof in teava de esapament,
bete de chibrit in iala usii
si bineinteles trecut cu cheia pe portiera si un pic pe aripa……

Despre oameni

” Nu face o prioritate din cineva pentru care eşti doar o opţiune! “. Am citit fraza asta la frmshk pe blog si mi s-a parut crunt de adevărată.

Nu are sens să mă apuc acum să filozofez, însă trebuie să recunosc ca de multe ori, am greşit şi am acordat celor care nu au meritat, incredere şi atenţie. Că mi-am furat-o de multe ori, e altă poveste. Probabil de vină este caracterul meu. Oamenii nu se schimba. E clar. Si de multe ori am greşit şi am văzut în cei din jur, doar părţile bune.