Oameni care nu-mi plac

Rux mi-a trimis o leapsa despre tipuri de oameni care-mi displac. Cred ca lista ar trebui sa fie una mare, insa, acum o sa scriu exact despre cei care mi-au iesit in cale, in ultima perioada.

1.Am o mare problemă cu oamenii care au impresia că sunt undeva sus, iar cei din jur, sunt aşa, nişte proşti care pot fi suciţi pe degete în funcţie de interese. (pe principiul „s-a suit scroafa-n copac”)

2.Sau oameni care dacă au o zi proastă, nu se simt bine până nu ţi-o strică şi pe a ta.

3.Ori persoane care nu pot să zâmbească, decât după ce jignesc pe cineva, după ce pun pe cineva în inferioritate. Că na, altfel nu se simt importanţi, decât după ce reuşesc să se impună ca „mari şefi”. P’ăştia (sau astea, ca de multe ori e vorba de femei frustrate), care se cred buricu’ pământului i-aş (le-as) stânge de gât. De tot. Însă nu merită efortul, aşa că prefer să îi (le) ocolesc. Aşa cum ocoleşti rahatu’ de câine.

4.Ar mai fi o categorie si ma refer la femeile care au o obsesie in a atrage atentia asupra lor. Alea care se imbraca strident, rad zgomotos, se machiaza exagerat si fac orice numai sa iasa in evidenta. Astea imi provocoa un sentiment de mila. Ca-s alte femei frustrate, da macar astea sunt inofensive. Cred ca-i vorba de femei care se simt ratate, care au impresia ca nu si-au trait viata si care sunt disperate sa atraga atentia.

5.Şi mai am draci pe oamenii care dau sfaturi însă uită să le aplice în cazul lor. Oameni care e vin şi te bat cu palma pe umăr şi îţi spun că ce ţi s-a întâmplat nu e nimic grav. Însă dacă păţesc şi ei sau (cineva din jur) acelaşi lucru, e sfârşitul lumii. FUCK OF!!!

6. O problema mai am si cu cei care vor sa stie tot. Cu cine ai fost, unde si eventual in ce pozitie ai pus-o. E vorba de oamenii aia care au mania controlului, care simt nevoia sa stie tot, si care se ofenseaza cand afla ultimii barfele de prin sat(sau oras, dupa caz).

Acum, daca stau sa ma gandesc, pentru fiecare caetgorie de aici, am si cate un exemplu concret. 🙂

Pot însă să spun că am avut mare noroc să întâlnesc, mai ales în momente dificile, oameni frumoşi. Oameni care au reuşit să îmi usuce lacrimile de pe obraz şi să mă facă să zâmbesc. Oameni care mi-au arătat că viaţa e frumoasă, că mai sunt şi alte lucruri în afară de probleme şi necazuri. Oameni de care mă despart cu zâmbetul pe buze şi care reuşesc să mă încarce cu energie pozitivă, ori de cate ori vorbesc cu ei. Da, încă mai sunt si oameni care au puterea să se gândească şi la alţii, nu doar la ei. Şi-i iubesc tare mult pe oamenii ăştia. De la ei am învăţat să nu fiu aşa cum sunt azi. Sau cel puţin încerc sa fiu asa.

Voi, cei din blogroll, ce tipuri de oameni va displac???

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Oameni care nu-mi plac&8221;

  1. DianaEmma zice:

    La 5 înseamnă că nu mă placi nici pe mine. 😀
    Dau multe sfaturi pe care eu nu le aplic… în primul rând că sfaturile când le aplici depinde de caz. Poate în cazul celuilalt se potrivește sfatul, dar al meu nu. Apoi, alta e când dai un sfat obiectiv, lucid cuiva, și alta e când e situația ta și ești subiectiv… e ca în dragoste… una e să dai sfaturi unei prietene și alte ție, când te orbește iubirea.

    • ella zice:

      Nu la tine ma refeream, ci la o situatie patita destul de recent. 🙂 Sa iti explic. In rolul principal, El, Ea(sora lui) si eu. Cand tipa mi-a facut niste figuri de toata jena, al ei frate m-a batut cu mana pe umar si mi-a spus ca e ok, ca nu-i mare lucru. Nu la mult timp, si tipa respectiva pateste cam acelasi lucru (ca toate lucrurile se intorc). De aceasta data, el n-a mai vazut situatia ca pe „mai nimic”, ci ca pe sfarsitul lumii. Adica, ea poate sa mature cu oamenii pe jos, insa daca cineva se poarta asa cu ea, e sfarsitul lumii, iar respectivul merita sa fie impuscat.
      Mi se pare aiurea sa imparti oamenii in 2 categorii, Destepti (ei si familiile) si prosti (adica restul). Adica eu, trebuie sa ii acept figurile asteia, insa ea (fiind undeva mai sus) nu trebuie sa fie atinsa nici de vant 🙂 (Cat pot sa fiu de rea… )

      • DianaEmma zice:

        „oamenii care dau sfaturi însă uită să le aplice în cazul lor” e o definire generală a unui grup de oameni în care intru și eu. 😛
        Nu ai specificat că te referi la cineva anume. 😀 Îți atrăgeam atenția la generalizări. 😆

      • ella zice:

        Ai dreptate!! Insa eu ma refeream la cu totul altceva. Sunt sigura ca ai inteles ideea!
        Drept e ca si eu dat sfaturi si uneori uit sa le aplic in cazul meu, insa in postul asta, ma refeream la „lupii moralisti”.

  2. INTJ zice:

    eu nu-i suport pe aia care zic „vreau sa invat/stiu” … da’ care in secunda urmatoare au uitat ce-au spus … mai ales daca procesu’ implica efort intelectual. pe vremea mea cautam disperat material didactic … imi amintesc ca mi-am cheltuit intr-o luna aproape tot salariul pe o carte de specialitate in engleza … iar guristii astia, le dai pe gratis de N ori mai mult material didactic, mai le si explici (nu tre’ sa fie autodidacti) si tot degeaba.

    la fel, nu suport cand cineva incearca sa ma abureasca cu „texte” (adica multe cuvinte frumoase, dar continut zero). suport cat suport, da’ candva ori ma retrag ca sa scap de ele (asta in majoritatea cazurilor) … ori vin cu replici care garantat le opresc. tot aici se incadreaza si „aruncarea cu neologisme” (mai ales cand sunt folosite aiurea/eronat) care vine mana-n mana cu „teoria rupta de practica” (ca viata nu tine cont de teorii).

    pe de alta parte, cum am spus mai demult in alta parte, eu dau fiecarui om (cu care interactionez) din start toate bilele albe … urmand ca apoi sa incep sa-i dau bile negre. astfel, foarte rar ajunge cineva sa ia toate bilele negre … deobicei ramanand macar o bila alba fara una nearga. in momentul in care cineva reuseste sa anuleze bilele albe cu bile negre … e la zero si inceteaza sa mai existe d.p.m.d.v. (chestie care se manifesta practic prin incetarea oricarui fel/tip de interactiune intre mine si acea persoana). in plus, daca X a luat o bila neagra pentru „texte” azi … alta nu mai primeste veci pentru acelasi motiv … ca deja i-am dat-o pe aia care-i pentru „texte” si tre’ sa se straduiasca mai mult „in alt domeniu” ca sa merite alta. ok, nu spun ca-i cea mai buna metoda … inse e metoda care works for me.

    • ella zice:

      Uitasem de oamenii care „vor sa te faca din cuvinte”, cei care vorbesc aiurea si, in esenta, nu spun nimic. 🙂 Iar partea cu bilele sa stii ca o practic si eu, desi, la cate suturi mi-am luat, cred ca ma las de sportul asta 🙂 O sa incerc sa fiu ceva mai sceptica, macar la inceput. Nu stiu cum o fi la tine, dar la mine, parca toti incerca sa profite…

  3. red apple zice:

    in esenta ..oamenii prostiiii…
    oamenii pe interes cu linguseala – vrrei ceva de la mine …ok zimi si daca pot te ajut 😉 zima ca esti pe interes si gata. Stiu asta …:d
    Oamenii vicleni
    Si mai scriu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s