Despre elvetieni

  • oamenii astia sunt incredibil de bine organizati. E clar ca spiritul nemtesc isi spune cuvantul, cam peste tot.
  • sunt calmi si lenti in absolut tot ce fac. Mi s-a spus asta de cand am ajuns aici, insa a trebuit sa traiesc printre ei ca sa inteleg. Chiar nu au treaba cu nimic. Nu stiu daca peste tot o fi asa, dar unde am fost eu, toti lucrau cu zambetul pe buze si se miscau cu incetinitorul. La noi, si cand te duci sa dai bani la banca se uita la tine de parca ar vrea sa te incaiere. Am mai zis si alta data, poti sa juri ca ei nu au auzit de criza sau de probleme d-astea de avem noi, muritorii de rand.
  • sunt tare matinali. Din cate am apucat sa vad eu, se trezesc multi pe la 5 🙂 iar la 6 sau 7 sunt deja la munca. Seara, dupa ora 8 poti sa si mori, ca nu gasesti ceva deshis. Cu exceptia unor terase, restaurante si cele cateva magazine din gara. Ulterior am aflat ca joia magazinele inchid mai tarziu, adica la 9 seara. A, si la alimentara din gara, MIGROS, ca aia era singura pe care o gaseam eu seara deschisa, nu vinde alcool. Nici macar o bere. 🙂
  • La ei, sambata e zi de shopping. Iar duminica zi de picnic. Ii vezi pe toti cu rucsacul in brate, sau cu cosul dupa ei, si dau fuga in parcuri.
  • Taticii sunt tatici in adevaratul sens. Am ramas uimita sa vad o gramada de masculi cu piticii dupa ei. Si evident, fara mamici. Iar cand spun pitici, ma refer inclusiv la copilasi mici, de cateva luni. Ieri am vazut un tatic cu un copil de gat si alti doi in carucior. Evident, taticul era singur.
  • Casele si apartamentele au flori la ferestre. De cele mai multe ori muscate.
  • Au cea mai buna ciocolata, cea mai buna branza si cel mai bun lapte. Pe cuvant. (la niste super preturi. Mi-am luat 2 bucatele de ciocolata de casa (nu erau mari, cam cat juma’ de ciocolata de-a noastra) si 6 – numarate- bomboane de ciocolata. 24 de franci. Adica circa 20 de euro. 🙂 )
  • Nu au masini de spalat in apartamente. La subsolul blocurilor exista spalatorii, unde gasesti 2-3 masini de spalat si tot cam atatea de uscat. Te programezi pe o foaie si in 3 ore ai hainele spalate si uscate.
  • Sunt indragostiti de bicilete. Cred ca aici nu exista familii unde sa nu fie macar o bicileta. Vezi bicilete peste tot.
  • Din cate am vorbit cu colegii, pentru straini e destul de greu sa se adapteze. Elvetienii au niste reguli fixe si sunt incredibil de rigizi. Ori accepti, ori pleci. 🙂 Cu toate astea, salariile mari ii atrag pe multi straini. Aici unde lucrez eu sunt cam asa, Nina- din Ucraina , Sofia- din Ungaria, Valentina din Kosovo, o alta tipa din Macedonia, Melek (juma turcoaica-juma italianca) si Monika- filipineza. Si un tip de culoare din Franta. Impresia mea a fost ca daca esti strain, te impaci bine cu tot cu strainii. Elvetienii desi sunt foarte politiciosi, mi s-au parut cam reci. Iar prin oras am vazut multi chinezi si indieni.
  • Elvetienii au 3 limbi oficiale. Germana, franceza si italiana. Cu toate astea, putini vorbesc italiana. Iar in capitala, in Berna, vorbesc berneza, o germana in dialect. Pare mai grea decat chineza 🙂
  • In fata blocurilor au adevarate gradini unde fac gratare sau amenajeaza locuri de joaca pentru copii. Si culmea, lasa toate lucrurile afara fara sa se teama ca ar veni cineva sa le fure.
    A fost frumos. Acum gata. Maine plec acasa 🙂 

Hai ca p-asta n-o stiam! Epilatul cu ata :-)

Zilele trecute aflai de la Casatorita despre o chestiune careia ii spune EPILATUL CU ATA. Fix asa. Partea si mai faina e ca cica se practica tehnica asta de ani buni, insa eu pana acum nu auzisem. Nu-s eu capabila sa va explic ce si cum, insa ideea de baza este ca se ia o bucata de ata, se suceste pe degete si apoi se trece pe maini, picioare, sprancene, mustati….Iar parul se smulge (nu se taie, asa cum crezusem eu initial), fara sa afecteze pielea. Ca asta-i avantajul. Da, si pretul, pentru ca procedeul se poate efectua si acasa cu un simplu fir de ata. La ce am apucat sa citesc pana acum, am vazut ca toti cei care au incercat au fost incantati. Am citit aici cateva impresii despre procedeul respectiv si parca-parca l-as incerca. Intai insa trebuie sa pricep cum se suceste ata pe degete, ca aia mi se pare partea cea mai complicata!

 

Sursa poza aici 

Made in Romania

In pauza de pranz intru intr-o dicutie cu o colega mai tinerica, nascuta in Kosovo. Si vorbim de una de alta, de tarile noastre, ca e greu, ca e criza d-astea.  La un moment dat se opreste Valentina mea (asa o cheama) si-mi zice. –^Voi aveti o catareata super-tare cu niste melodii super-faine! Eu o ascult mereu!^

Ma gandesc automat la Alexandra Stan, Inna, Andra, Paula Seling… Ii spun numele astea plus altele, insa Valentina imi zice ca nu si nu. Numele e altu. Cum nu reuseam sa pricep care e cantareata ce a cucerit Elevtia, tipa isi suna iubitul si vine cu verdictu. ^Denisa^. Eu ma uit lung. Care Denisa?? Acu pe bune, care e Denisa asta de a cucerit lumea cu cantecele ei?

Nu ma dau batuta si merg inainte cu discutia. Valentina imi spune ca Denisa canta impreuna cu Ionus Sesel. Eu tot nelamurita. La care a mea colega, incepe sa-mi fredoneze din maneaua ^Made in Romania^, pe care intr-adevar o canta Denisa cu Ionut Cercel 🙂

I’m going home!!!!!!! :-)

Ma pregatesc iar de bagaje. Plec acasa de data asta. O sa stau insa doar 3 zile 🙂 Timp in care am de facut urmatoarele chestii:

  1. cumparat cartea Mihaelei Rdulescu- Niste raspunsuri. Si data trecuta cand am fost acasa am zis ca o cumpar si am uitat. Acu sper sa nu mai uit. Am citit cateva citate din cartea asta si mi s-a parut faina.
  2. ridicat diploma de licenta de la facultate. Asta e un must. Recunosc ca mai mult pentru asta ma duc. Pana acum nu am ridicat-o pentru ca mi se parea aiurea sa dau cateva milioane (eh, eu inca am ramas la banii vechi) pe o hartie care nu ma ajuta cu nimic. Da, recunosc cu zambetul pe buze, am cam facut o facultate degeaba 🙂 Hai, nu chiar degeaba, dar sa zicem ca nu am profesat niciun moment in respectivul domeniu. Management si marketing in afaceri economice 🙂
  3. Dus la KFC. Nici italienii, nici elvetienii nu au kfc, asa ca-mi permit sa pacatuiesc de cateva ori pe an, cand vin acasa. Ador aripioarele picante, sosul de ustoroi si salata colesaw. 🙂 Evident, sa-mi fie rusine, ca ar trebui sa fiu al dieta, dar chiar nu rezist.
  4. Tot la capitolul mancare, o sa mor daca nu mananc niste mamaliga cu branza si smantana si un ou in tigaie deasupra, plus alte chestii gatite de oameni capabili. Ca eu e clar ca nu-s. Azi am lesinat de pofta dupa ce am citit despre pranzul Anei ..
  5. Facut stoc de filme. La baby-lap nu am cd-rom, asa ca am nevoie de filme pe stik. Iar cu net-ul si la elvetieni si la italieni e jalnic, mai bine sa am ceva rezerva.
  6. Dat o fuga pana la dentist. Am o mica problema, respectiv am un abces care imi apare periodic de mai bine de 4 luni (periodic inseamna la fiecare 2-3 zile). Si care evident nici nu cedeaza la antibiotic. Sau cel putin nu la ce am luat eu. Ultima data cand am fost in tara, in iunie, dentistul mi a zis ca are nevoie de 8-10 sa lucreze acolo, pentru ca ar fi vorba de o infectie intre radacinile dintelui si ca trebuie sa faca o incizie si nu mai stiu ce chestii.. Cum si data trecuta am stat in tara tot 3 zile, nu avea timp sa faca nimic. Dentisu a zis ca e ok sa stau cu infectia in gura, ca atata timp cat iese puroiul e ok. Mie mi-a sunat cam ciudat, asa ca ma gandesc sa ma duc la un alt dentist, poate o avea o solutie minune care sa ma faca sa scap de chestia asta. De ce nu am facut nimic pana acum? Pai ca nu ma doare si ca undeva in sufletu meu am sperat ca trece de la sine. Dar nu trece. E clar!
  7. Sa dau o fuga pana la coafor. E cazul.
  8. Si la final, o chestie mai putin placuta. Trebuie sa amintesc unor persoane ca e mai bine sa-si vada de viata lor si nu de a mea… Si poate asta nu ar fi o problema, insa atunci cand adauga si aberatii extreme ce ar putea sa ii afecteze pe ai mei, ma apuca turbarea.

Muah…ma tem ca am uitat ceva, precis, insa adaug pe parcurs. Si daca tot a venit vorba de bagaje intentionez sa-mi iau un cantar micul, din ala special pentru calatorii. Mor cand e vorba de facut bagaje. Si atunci cand trebuie sa bagi 15 kile intr-un troler de 30/40/60 cm (nu bag mana in foc ca astea-s dimensiunile) si alte maxim 10 kile in 20/40/55 cm, iar lichidele din ultimul troler sa nu fie mai mari de 50 de ml si insumate sa nu depaseasca un litru si sa fie puse intr o punga transparenta, deja imi vine sa ma sinucid. Si sa nu uit, geanta cu acte sa incapa in bagajul de mana si evident, toata minunea sa nu depaseasca alea 10 kile. O fericire, cum spuneam!

Promit sa nu ma mai ating de aragaz

Nici nu stiu cum sa incep. Cert e ca am vrut sa-mi pregatesc cina si in timpul procesului tehnologic a inceput sa urle alarma de incendiu. Sa mor nu alta. Cum e posibil ca la 30 de ani sa dau (iar) foc bucatariei? Hai ca pana acum aveam fel de fel de scuze..ca aveam 20 de ani, ca era bucataria mamei….dar acu’ ce scuza mai am??  Cu tigaia in brate imi venea sa ma arunc fix pe geam. Mare lucru insa nu rezolvam, ca alarma urla si afara. Norocul meu a fost ca in timp ce ma inverzeam  a venit un englezoi de sta acolo si cred ca i s-a facut mila de mine. Drept e ca nu ardea bucataria. Era doar nitel fum. 🙂 Asa ca a oprit minunea urlatoare ce trezise intreg blocul. Iar eu mi-am facut cruce si am jurat ca de aragaz nu ma mai ating prea curand. E clar ca nu exista chip sa facem pace. Oricat m-as stradui eu.

Acum trebuie sa mai recunosc un lucru. Nu va ganditi ca gateam sarmale sau cine stie ce chestii complicate. Luasem niste involtini chinezesti, deja gatiti, pe care trebuia sa ii calesc 2 minute in tigaie si apoi sa pun apa. Fumu’ a iesit cand am pus apa peste involtini incinsi. Nu ma intrebati cum am reusit, ca nu stiu. Asa ca ajung si eu la concluzia Roscatei Evergreen – „m-as marita cu un bucatar si mi-as lua amant un antrenor de fitness. Sau invers”.  Da, e clar ca asta-i solutia. Cel putin acu’ nu stiu ce alta varianta as avea.

Ramane de vazut ce manac eu la cina. Iarba poate. 🙂 Cu somon afumat-ca nici asta nu trebuie gatit. Ca alta idee nu am. Mda.

Voi sa aveti un week-end fain. Eu o sa fiu la munca. Si sambata si duminica. 🙂

My new baby-lap!

De ceva vreme spuneam ca vechiul meu laptop nu prea mai vrea. Saracu’ are cativa ani buni de cand sta cu mine, si cat am muncit in tara il caram la job zi de zi. Cu alte cuvinte statea aprins de la 10 pana la 2 noaptea. Si chinuit in multe feluri. Iar dupa aproape 5 ani de utilizare intensa, au inceput problemele. Intai – nu mai tinea bateria si se aprindea doar alimentat la priza si a doua-greutarea destul de mare (incepusem sa am dureri de umar din cauza lui).Apoi imi dadea fel de fel de erori… Plus dimensiunile, si alea maricele. Era un Hp cred ca 15 sau chiar 17. 🙂

Asa ca usurel am inceput sa ma orientez spre unul nou. Eram interesata sa nu fie nici mare si nici greu. Adica sa-mi intre in geanta mea normala :-), fara sa ma mai car cu sacu’ de cartofi dupa mine.  Nici prea mic nu era ok, ca blonda e deja chioara. Nu ma vedeam cu un laptop cat touch-screenul de la telefon.  Apoi am citit la Frumusica si la Roscata despre laptopurile lor, un Acer Aspire One 772.  Fix ce cautam eu. Adica laptopul nu era nici mare, si nici de 10, ci fix 11.6. Plus ca fetele erau multumite de prestatia lui si am inceput sa caut si eu. Drept e ca nu am gasit 772 ci 725, insa am vazut  ca sunt configurate cam la fel.

Recunosc ca-n primul moment m-am temut ca o sa ma acomodez greu la dimensiunile mici, insa m-am inselat. Chiar e ok. Nu am simtit nicio diferenta. Pana acum, am numai cuvinte de lauda. Are 1,2 kg, baterie cu 4 celule, memorie de 4 gb, 500 gb spatiu pe hard, 3 intrari usb si a venit cu Windows 7.(Plus alte chestiuni despre care insa nu stiu sa spun prea multe) L-as fi vrut albastru insa a trebuit sa ma multumesc cu negru, mai ales ca l-am gasit in oferta si am dat doar 300 de euro pe el. A fost un pic ciudat ca nu are cd-rom, iar eu eram obisnuita sa iau filme pe cd-uri si sa le vad seara.

In rest, ma declar mai mult decat multumita. Il car peste tot dupa mine, bateria tine suficient de mult si se misca binisor, as zice eu.

Acum, ma gandesc ca ar trebui sa-mi schimb si telefonul 🙂 asa ca daca aveti ceva sugestii, le astept cu mare drag. Despre telefon…ma intereseaza sa pot citi si eu mailurile in liniste, eventual sa intru pe cate o pagina de net, sa citesc o carte( 😉 a scris Roscata aici  cateva tipsuri faine pe tema asta) , sa joc Bejewed ca altceva nu stiu. A, sa pot sa si vorbesc la el 🙂 Plus ca nu as cheltui sume extraordinar de mari pe un telefon. Sa zicem ca nu-s foarte atenta si nu as vrea sa dau 500 de euro si sa ma trezesc a doua zi ca telefonul meu e tandari. Ce am vazut eu pana acum, a fost un samsung next turbo (cred ca asa-i zicea) al carui pret era de circa 150 de euro. Voi ce ziceti? Aveti alte idei?

Timp pentru noi. Pentru sufletul nostru…

Usor-usor invat sa-mi fac timp pentru mine. Ma gandesc ca era si cazul. Nu stiu de ce uneori avem impresia ca vom ramane tineri mereu. Ca putem sa ne hranim cu tampenii si o sa fim sanatosi toata viata. Realitatea e nitel altfel. Nu poti sa te astepti ca organismul tau sa fie ok, atat timp cat nu ii acordi atentia cuvenita. Nu spun ca de maine devin vegetariana sau ca o sa fac 20 de ore de sport pe zi. Nu. Imi doresc insa sa beau cel putin 1 litru de apa pe zi si sa am mese cat se poate de sanatoase. Sa dorm macar 7 ore pe noapte si sa fac miscare macar de 2 ori pe saptamana. Probabil pentru multi dintre voi astea sunt lucruri absolut normale. Pentru mine insa nu. Daca ma gandesc ca in ultimul an am schimbat 3 tari si destul de multe job-uri, se explica oarecum faptul ca nu am avut timp de mine. Nu mai spun ca programul meu  a inclus, de cele mai multe ori,  zile de sambata si duminica la munca. Dar si asa, organismul meu e unul singur. Si cred ca e cazul sa il ascult nitel si pe el.

Cu sufletul, e alta poveste. Ma gandesc ca aici depinde de fiecare. De alegeri, de viata, de timpul liber,  de felul fiecaruia… Probabil ca in ziua de azi e tot mai dificil sa ne facem timp pentru noi, pentru pasiunile noastre, pentru lucrurile care ne fac cu adevarat fericiti…

Voi cum va hraniti sufletul?