Zi de doliu, la Curtea de Arges

De luni la Curtea de Arges se vorbeste doar despre tragedia din Muntenegru. Am vazut duminica seara la televizor accidentul insa nu mi-am imaginat nici o clipa, ca in autocarul mortii sunt oamenii pe care ii cunosc personal. Abia a doua zi, la prima ora au inceput sa curga telefoanele. Si pentru cateva momente am avut senzatia ca e un cosmar.

Am citit apoi, nauca, lista cu pasagerii si mi-a stat inima in loc. Ii cunosteam pe toti cei de la mine din oras. Pe lista aia erau medici, profesori renumiti, oameni de afaceri, consilieri locali…Oameni cunoscuti si respectati de intreaga comunitate locala.

Nu pot sa imi imaginez ce e in sufletul rudelor. Ma gandesc ca e cumplit sa pierzi un parinte, insa cand ii pierzi pe amandoi, cred ca nici nu exista cuvinte care sa exprime durerea.

Au fost tineri, cu cativa ani mai mari ca mine, care au plecat in Muntenegru in toiul noptii si au fost nevoiti sa isi recunoasca parintii, dintre zecile de cadavre sfartecate….Cumplit….

Din respect pentru cei care nu mai sunt, ma opresc aici. Detaliile nici nu-si au rostul. La Curtea de Arges, a fost zi de doliu. Oamenii se impart intre cele 3 familii, pentru ca incerca sa le fie cat mai aproape celor ramasi in viata. Si se roaga pentru insanatosirea celor ramasi in stare grava, pe patul de spital.

Am ramas uimita de gestul celor de Muntenegru. Am vazut cum si-au pus viata in pericol si au coborat in rapa, ca sa salveze niste straini dintre stanci. I-am vazut cum duceau cu masinile personale, victimele la spital. I-am vazut stand la cozi, in timp ce donau sange pentru niste necunoscuti. Am vazut niste medici care au facut adevarate minuni. Cu totii, au fost un  exemplu de solidaritate, omenie si mobilizare. Iar eu ma intreb, daca un autocar din Muntenegru s-ar fi rasturnat la noi, lucrurile ar fi stat la fel?

Ma inclin in fata lui Raed Arafat. Am vazut niste oameni, de-ai nostri, care s-au comportat exemplar. Am vazut niste profesionisti, in adevaratul sens al cuvantului. Si merita toata stima.

In schimb, i-am auzit pe unii  (romani- evident) cum spuneau ca ziua de azi, nu ar fi trebuit sa fie declarata zi de doliu national. Altii care s-au scandalizat ca statul a platit aducerea trupurilor in tara. Si ma intreb, oare unde am ajuns daca nu suntem capabili, nici macar sa respectam durerea semenilor?? Oare cata rautate si neomenie se poate ascunde in sufletul unora? De ce nu putem sa fim uniti, nici macar in momente din astea??? Pana la urma au murit aproape 20 de oameni, iar alti 30 sunt in stare grava, pe patul de spital…

Dumnezeu sa ii odihneasca in pace, pe cei decedati. Iar celor ramasi in viata sa le dea puterea sa mearga mai departe.

Anunțuri