Ganduri despre FERICIRE

IMG1067

Azi. Eu. Mare si o carte in brate. Si gandu-mi zboara la FERICIRE .Aia pe care o caut de ceva vreme. S-am am cautat-o peste tot. In dragoste, in prieteni, in munca, in vacante.

Ba chiar pe la 20 de ani, m-a pocnit ideea cum ca fericirea o sa vina cand o sa imbrac rochia de mireasa. Ceva mai  tarziu am inteles ca lucrurile nu stau chiar asa. Ca n-o sa-mi aduca Fat Frumos fericirea pe tava. Nici gand.

Spre 30 de ani, cand m-am prins ca-i groasa treaba, mi-am pus ohelarii, c-am zis ca asa poate o vad mai bine. Nimic.

Abia zilele astea am inteles ca pentru mine, FERICIREA inseamna de fapt, pace interioara. Cred cu tarie, ca atunci cand esti impacat cu tine, esti pe drumul cel bun. Atunci cand te accepti asa cum esti. Cu cateva kilograme in plus, cu multe fire albe sau cu riduri. Fara sa incerci sa te schimbi, doar de dragul altora.

Cand iti accepti greselile si alegerile  facute in trecut. Si mai ales cand treci peste ele. Cand intelegi ca de fapt, trecutul e undeva in urma, iar viitorul fix in directia opusa. Si poti sa jelesti cat vrei, trecutul ala e. Poti sa faci insa multe, pentru viitor. Doar pe ala il mai poti schimba. Trecutul, oricat te-ai da cu capul de pereti, n-o sa de schimbe.

Si mai cred cu tarie ca fericirea apare abia dupa ce incetezi sa te invinovatesti, pentru lucruri si situatii care nu depind de tine. Cand incetezi sa te invinovatesti pentru relatii care n-au mers, pentru prieteni care au decis sa plece, sau sau rude care te-au dezamagit. Fericirea apare cand ai curajul sa elimini usurel dar sigur, oamenii care iti fac rau. Prieteni care te suna doar cand au nevoie de ceva sau oameni care pur si simplu, din cauza frustrarilor pe care le au, ajung sa-ti strice zilele.

Da, fericirea vine abia dupa ce iti accepti trecutul asa cum este si ai curajul sa privesti senin, spre viitor. Cand poti sa-ti spui tie: „Asta-s eu! Am gresit. Mult si de multe ori. Insa vreau sa merg inainte, pentru ca am multe de recuperat.”

 

Reclame