Cum am supravietuit primei sesiuni la cursul de gatit

Nu prea stiu cum, da io am ajuns la un curs de gatit. Mancare asiatica, asa, ca sa nu ne incurcam.

Ce-i drept imi propusesm io inca de anu trecut, ca atunci cand o sa ma simt ceva mai confortabil cu oameni pe langa mine, sa scot nasu in lume. Si citind blogul de la mare al Irinei , mi-am amintit ca eu mereu am vrut sa ma duc la un curs de gatit. Si apoi s-au aliniat astrele, ca altfel nu-mi explic si  vineri seara imi apare in feed-ul de la Facebook un anunt cum ca se organizeaza un curs de gatit mancare asiatia. Curs io vroiam, era langa casa, era si gratis, plus ca mereu am fost fascinata de chestiile asiatice, deci mixul perfect. Asa ca sambata m-am dus frumusel la prima sesiune, si zau fu interesant.

30825838_1670456739709309_896039129_o

Are sens sa mai spun ca din cei 10 participanti io eram singura incapabila sa foloseasca betele alea afurisite? Am zis ca data viitoare sa nu ma mai fac de ras, asa ca am luat minunile acasa, si pana sambata cand ma voi duce la partea a doua a cursului, o sa urmez niste sesiuni intense de folosire a betelor.

Teoretic sunt 6 lectii de gatit si cu exceptia unei sambete in care lucrez, intentionez sa ma duc la toate celelalte. Daca s-o si intampla minunea sa fiu capabila sa si gatesc ceva asiatic dupa, o sa ma laud, evident. Da’ pare sa fie cale lunga.

Si ca sa fie treaba treaba, ieri m-am inscris si la un curs de arte martiale, ceva de genul Krav-Maga, o treaba despre care io n-am auzit in vietisoara mea. Da ma duc, deja m-am inscris pentru 3 sesiuni, suna prea interesant, ceva cu autoaparare, d-astea. O sa vad martea viitoare.

Reclame

Usor spre normalitate

De cand am scris ultima data s-au intamplat lucruri. In fine, si ziua aia s-a incheiat fain. Cu Joe, tipul de la paza care mi-a facut un super ceai de menta si care m-a dus acasa cu motorul. E increbibil cum au unii puterea sa iti insenineze zilele.

Evident si cu indragostitul am rezolvat la fel de rapid. Simplu, am realizat si io, ca omu nu e ce vreau.  Colegu inca ma imbratiseaza zi de zi (o data chiar o noapte intreaga) ba chiar s-a decis sa se inscrie la sala care ma duc. Si in continuare vorbim mult. Despre viata, alegeri tampite, d-astea. Acolo si sper sa ramana discutiile. Am ajuns in stadiul in care sambata  m-am tinut de capul lui sa o invite in oras pe tipa pe care tocmai o cunoscuse pe Tinder. S-apoi l-am consolat ca na, s-a prins ca nu ea era aleasa. In fine, detalii. Bine ca m-am trezit la realitate.

In schimb, trebuie sa recunosc, ochii mei tot la fizicul instructorului au ramas. Saptamana trecuta chiar i-am luat cadou o sticla de wiskey si drept urmare, s-a tinut de mine toata seara. De aia, acu abia-mi misc mainile.

Cu procesul, sanatate si rabdare, printr-o minune pare sa se fi rezolvat- cel putin partea pe care puteam sa o rezolvam noi. Restul depinde de avocat, magistrat, d-astea. Om vedea in Mai. Adica saptamana viitoare.

Cu job-ul, ca sa vezi minune. Am avut o discutie cu sefii, si mi-au zis ca o zboara cel putin pe perioada verii, pe maimutica braziliana, aia pe care era sa o dau cu capul de pereti. Si mai minune o sa fie faptul ca se pare ca astia vor sa ii iau eu locul, cat asta pleaca sa se ocupe de Juniors. Hm.

Si in rest, nu mai fac nimic. As vrea acasa, am gasit niste super bilete pentru Septembrie. Insa astept…

Iar azi m-am trezit cu nasu la cearsaf si m-am dat ranita la lucru. Adica nu m-am dus. Punct.

Momente de confuzie. Maxima.

Mda, inevitabilul s-a intamplat. S-a ales prafu de aura zen care ma inconjura.

93a00450e139a70c9f6c7cd76a60b697

Cred ca-s indragostita. Trist. Iar de persoana gresita. Si mai trist. Bine, nici macar nu e vorba de iubire. Ci pur si simplu mi s-a parut super fain tipu. Super fain si in bratele lui- de vreo 3 luni e furnizorul meu de daily hugs.  Stiu ca nu-s pregatita pentru o relatie si nici nu-mi doream. Am crezut insa ca pot si altfel, ca se poate si altfel. Adica evident se poate si altfel. Io sunt aia incapabila sa ma descurc cu jumatati de masura. Ca oricat mi-as spune ca pot sa fiu detasata, pare sa nu-mi iasa. Foarte nasol. Mi-e dor de conversatiile noastre cretine, alea de le purtam seara de seara. Si de imbratisari. Cine sa ma mai inteleaga? Zilele trecute am avut senzatia ca sunt transparenta. Ca el are puterea sa vada prin mine. Direct in suflet. Mi-a propus sa ne oprim inainte sa ma raneasca. Ca nu vrea sa ma raneasca, insa stie ca daca mai facem un pas, asa o sa fie. Am zis ca nu, greseste, ca stiu exact cum stau lucrurile. Si apoi m-am uitat in oglinda…avea dreptate.

La lucru era sa o iau pe a mea sefa de par si sa o dau nitel cu capu de pereti. Din pacate, nu exagerez.

Avocata ne-a sunat si aia, vesti de cacat.

Simteam cum ma urc pe pereti asa ca azi mi-am luat liber. Planuiam sa ma duc la biserica. Nu am mai fost intr-o biserica ortodoxa…de multi, poate prea multi ani. Evident nici n-am ajuns. Ca-s la lucru. Inlocuiesc un pusti indragostit care a plecat cu iubita in Italia si a uitat ca lucreaza in seara asta.

Azi is trista.