2019, The best is yet to come

Asa cum mi-am promis mie, 2018 a fost un an despre mine. Iar acum la final de an, pot doar sa spun ca in sfarsit, am luat si eu o decizie de om sanatos la cap.

Dupa niste ani, multi ani adica, ma simt si eu un om echilibrat. Eu cu mine. Is ok. Eu singura. E foarte ok. In sfarsit, pot sa spun cu mana pe inima ca pot fi fericita de una singura. A trebuit sa ajung la aproape 40 de ani ca sa pricep asta. Am invatat sa fiu mai organizata, mult mai calma, am invatat cu adevarat sa ii ascult si pe ceilalti, si cumva incep sa nu ma mai enervez la cretinatatile pe care le aud in jur. Tot 2018 a fost si anul in care am fost saptamanal de 3-4 ori la sala (am si dat jos vreo 12 kile), si tot anul asta am fost la arte martiale, curs de gatit, karaoke, si alte chestii noi, ce nu pot fi notate aici. 🙂

Spunean inca de la inceput de an, ca 2018 va fi un an al sacrificiilor, si asa a fost. Insa chiar si asa, a fost un an super. Am reusit sa calatoresc mai mult (am fost in Catania, de ziua mea la Venetia, apoi pentru prima data in Uk, am fost de doua ori in tara, si in Decembrie am ajuns si la targurile de Craciun din Viena). Am apucat si sa citesc mai mult (nimic waw, doar d-astea self-helpuri), am facut maraton de filme si am stat in varf de pat, cum n-am mai stat ever. Iar simplul fapt ca inchei anul impacata cu mine, spune mai mult decat orice altceva.

Ce vreau de la 2019: intai de toate, sa continui cu „eu pe primul loc”(vazui ca da roade treaba asta), mers la sala de 4 ori pe saptamana, ceva mai mare atentie la alimentatie, timp pentru mine si sufletul meu. Apoi, sa vezi minune, vreau sa economisesc. Din varii motive, eu n-am economisit bani ever si as cam vrea ca anul viitor sa fie anul in care incep sa fac asta. Evident o sa trec iar pe lista scoala de soferi si mersu la psiholog, poate in 2019 le vine randu, cine stie. As mai vrea 2 saptamani in Grecia, me alone, asa, ca sa fie primul meu concediu pe bune. Inca mai am de lucru la capitolul organizare, si ma tot gandesc de ceva vreme sa ma re-apuc de bullet journal.

2019

2019, te astept in pijamale! Sunt in varf de pat (la fel cum am fost si de Craciun), mi-am pus chilotii rosii si stiu ca o sa fii al mai fain an ever.

 

 

 

Reclame

Never say Never

Cam asa s-ar traduce pe scurt, luna Decembrie. Cu niste prime dati pentru niste lucruri/actiuni despre care pana nu demult, as fi zis: „Me?? Never!”

41q4AHn94BL.jpg

Ete ca viata mi-a aratat, inca o data, ca nu prea e bine sa ai prejudecati. Si in nici doua saptamani, am reusit sa bifez nu una, ci 3.  Na, invatare de minte sa ma mai dau rotunda eu si prejudecatile mele de blonda crescuta intr-un oras de provincie. (Ana– ti-am ascultat niste sfaturi si jur, bineeeee a fost ) 🙂 Cum zisei, important e rezultatul, me happy. Restu’ detalii.

Ma gandeam mai devreme, asa in timp ce contemplam in taina tavanul, la o discutie avuta cu brazilianca mea preferata.  Imi povestea ca atunci cand era mica, facea misto de fratele ei mai mic, spunandu-i ca e gay. Tacsu a luat-o de mana si a urmat prima discutie de adult de unde a aflat ca toti oamenii, au dreptul sa-si aleaga calea spre fericire, indiferent cum. Si ca e foarte ok, daca fratele ei va vrea sa fie gay. Ca nu exista bine sau rau in dragoste si in viata, ci doar fericire. Daca tu esti fericit, cel de langa tine la fel si nimeni nu sufera din cauza asta, e totul ok. In rest, cica nu-s reguli. Io vreau sa stiu de ce nu mi-a tinut si mie nimeni discursuri d-astea cand eram copil!!!! By the way, inca imi plac barbatii, asta ca sa nu avem discutii. Erau asa, niste chestii mai mult teoretice despre alegeri in viata. Despre ce e corect si ce nu.

Tot la the first time, cred ca e cazul sa notez prima comanda pe Asos– si aci, prevad ca o sa fie cu urmari. Da, mi-am cumparat lenjeria de pat, aia mov. Abia astept sa o primesc.

Am gatit first time ever somon. Da, eu mai luam somon si destul de des, insa doar de ala afumat. Acum am zis sa-l incerc si pe cel fresh. Cam scump, da bun.

Si ca sa merg pe idea de first  time, cred ca e cazul sa notez si prezenta mea la staff party (la care initial am zis ca nu ma duc) in rochie. Da. Eu in rochie. Miercuri e petrecerea, deci cumva inca mai am timp sa ma razgandesc. Da’ cred ca ma duc, chit ca doar pentru 2-3 ore.

Cat pe ce sa uit, m-am inscris de buna voie si nesilita de nimeni, la o competitie de slabit. Cu niste colegi de la job. Si cred ca am fost singura care nu a avut nici un bai sa se urce pe cantar. Asta desi eram cea mai rotunjoara, dintre toti 🙂 Cred ca devin nesimtita, zau asa.

Ce mai fac? Pai ma duc iar in tara. Adica vineri acum plec la Viena. Uite si asta e first time. Prima data sigura intr-un oras in care nu am mai fost niciodata pana acum. Bun. Dupa asta urma in Ianuarie sa ma duc in Roma. Insa am adaugat si cateva zile acasa, la mama, ca sa fie treaba treaba si sa nu mai raman cu nimic, nimic in cont.

Cred ca mi-e bine. Sau cel putin invat. Si daca nu invat, macar zambesc din tot sufletul, si tot e ceva 🙂

Jurnal cu Unfollow si Unlike

Azi – miercuri 5 Decembrie. Unii il asteapta pe Mos Nicolae, eu astept sa mi treaca infectia din gat, care s-a extins pe maxilar pana la ureche. Ma doare-n gat si cand respir.

Activitatea preferata– nu stiu de unde a pornit, probabil de la stilul meu de viata minimalist- insa am descoperit ca in feed-ul de la facebook imi apar tot felul de tampenii si notificari de la chestii cu care nu am nici o taina. Asa ca de azi am inceput o campanie de Unfollow- la oamenii pe care ii iubesc, ii vreau in lista dar mi se rupe de ideile lor cretine pe care le sheruiesc de 100 de ori pe zi, si Unlike la toate cacaturile la care am avut buna intentie- candva- sa dau like. La fel si cu mailul, dezabonare de la tot. Tot ce nu are sens, acum in viata mea.

Saptamana trecuta– a fost ok, la lucru nu-i mare branza de facut, iar in viata privata..ce e aia??? Oh da, uitai, m-am vazut cu olandezu- argentinian. Da. Si vineri seara am iesit cu fetele la karaoke si am cantat „Dragostea din tei”, intr-un bar plin de straini.

Saptamana asta- sper sa ma lase infectia. Nici sa vorbesc nu pot. Azi am stat acasa si se pare ca si maine, tot in varf de pat stau.

Ma gandesc– ca s-a mai dus un an si ca pentru prima data, simt ca sunt aproape de echilibrul ala pe care mi-l doream. Mai am de lucru, e clar, dar is pe drumul cel bun. Am invatat sa fiu eu cu mine, si e tare bine.

Sper- sa rezolv cu apartamentul in tara. Io vreau acasa!! Nu acum, dar intr-un viitor apropiat.

Vreau– sa spun mai des NU.  Oamenii astia dragi de langa mine ma tot invita la cina si reuniuni de Craciun. Iar eu is fericita si chiar apreciez fiecare invitatie, insa Craciunul anul asta vreau sa-l petrec, home alone cu pisica, in varf de pat, cu un film fain si pizza. Si atat. Acum trebuie sa le explic ca fix treaba asta io cu mine alone, pe mine chiar ma bucura si-s foarte ok asa. Si cand ma gandesc ca pana nu demult, sarbatorile de una singura mi se pareau cel mai trist lucru. 🙂

Best November moments- am uitat sa ma laud, am mai dat o fuga in tara, initial am zis o saptamana dar am ajuns sa stau doua. Nu era programata vacanta asta, dar…bine ca a fost 🙂

Filme vazute– ” You Me Her”- geniala seria!!!

M-am tampit definitiv

Nu stiu cum sa zic, da’ eu iar nu am mai venit cu nici macar un update la viata mea amoroasa. Pai se poate? No bun, am zis io la final de 2017 ca in 2018 nema masculi prin zona, ca ete asa, vor muchi mei. No bun, a tinut asta aproape un an, adicatelea pana weekendu trecut. Cand mi-a pus capac o corcitura de argentino-olandez. Fain tipu’, ca daca nu era, nu se mai povestea.

Asa cum imi place mie, inaltut, bine facut- fix cat sa ma poate imbratisa, il ducea si capu-judecand dupa job-ul pe care il are, ceva peste 40 de ani, mixul perfect, ce sa mai. In timp ce ne tratam noi asa pe whats-app, ii zic intr-o dimineata sa-mi trimita si mie o poza cu el. Imi spune ca vai, nu poate, ca nu s-a uitat inca in oglinda si nu si-a aranjat parul. Hait, zic. La asta de folosea oglinda?? Sa-ti asezi parul?? De unde pana mea sa stiu eu asta, in conditiile in care nu posed pieptan si ultimul trend in machiaj il reprezinta al mai ieftin rimel?? Dupa care-mi zic in gand, io-s ciudata, hai sa-i dau omului o sansa, ca nu se cade sa pui asa etichete dupa o discutie. Si accept sa iesim la cina.

Toate bune si frumoase, pana cand ma anunta ca vrea sa ma dea pe spate cu o friptura de vita argentiniana. Noroc ca avu inspiratia sa ma intrebe daca mananc asa ceva, ocazie cu care a aflat ca eu n-am pus limba in viata mea pe vita. Reusim totusi sa gasim o varianta de mijloc, si ne-am vazut sambata.

Si sa vezi aici compatibilitate. Imi povesteste omu cum a venit el in Malta cu 6 trollere (ca na, trebe loc pentru cele tspe mii de costume si treij de perechi de pantofi). Ii explic ca similar fu si la mine, atat ca mie mi-a fost de ajuns unu de ala mic. Si ca acum am in total 5 perechi de incaltari, dintre care 2 is pentru sala. Iar singurele tinute pentru care am o pasiune adevarata, is pijamalele.

Aflu despre cum se duce el la evenimente de astea sa se intalneasca cu lumea si ce fain e sa-si expuna costumele, asta in timp ce ii explic ca eu n-am fusta, pantofi cu toc si urasc sa ies din casa, si mai ales am alergie la evenimentele cu multi oameni.

Am vorbim si despre cum ma duc singura eu la cea mica si urata sala de gym, fix sa vad cat mai putini oameni, si despre cum el se duce – cu prietenul lui (cum altfel????) la cea mai de fite sala.

Ajungem la subiectul cu si despre pasiuni la care eu ii explic despre cat de lazy sunt eu si cum ador zilele in varf de pat, asta ca sa aflu cat de energic e el- fix ca un coi in tigaie.

Viata si sufletul meu.

Cred ca avea manichiura mai aranjata ca a mea. In fine, detalii. Ce vreau sa spun  e ca astia argentinienii is oameni faini, cu juramant. Si ca am bifat pe 2018, prima (si ultima evident) intalnire romantica. Cu toate astea, cred ca-l mai vad o data. Asta ca sa-mi ajunga si pentru la anu.