O leapsa despre blog

Si acum sa onorez, cu multa placere, o leapsa primita de la Mar Rosu

Cand am inceput sa scriu ? – Anul trecut, cred ca in luna noiembrie. Recunosc doar ca mi-a luat muuult pana am scris primul post.

Ce ma motiveaza sa scriu pe blog? – Pai, ma cam gandesc sa-mi fac bagajul si sa incep o noua viata in Italia si cum nu prea sunt sigura de asta, incerc sa-mi scriu gandurile nergu pe alb, si poate asa o sa inteleg, ce e mai bine pentru mine. Mai sunt si alte decizii pe care trebuie sa le iau si vreau ca atunci cand o sa o fac, (si mai ales dupa) sa nu am regrete. Iar blogul imi va fi martor. Daca urmatorele luni vor fi un chin, o sa plec fara regrete. Daca nu, sa vedem….

Care a fost idee initiala de la care am pornit ? Asa cum am spus si aici , Imperfectgirl se face „vinovata” de existenta blogului meu. Initial am vrut sa fie o scrisoare pentru un el, pe care sa o citeasca atunci cand voi fi departe. Sa intelegeala niste lucruri. Apoi mi-am dat seama ca-s tampita 🙂 si mi-am facut blog fix pentru mine, pentru sufletul meu. Eu zic ca ma ajuta sa ma inteleg pe mine.

Cum reactionez la comentarii negative ? – Ma bucur cand sunt contrazisa, nu am nimic impotriva, atunci cand cineva imi spune ca gresesc, mai ales daca are si argumente. De-a lungul timpului am invatat sa analizez cu atentie criticile si sa invat din ele (acolo unde e cazul). Daca prin critici intelegem nesimtire, lucrurile se schimba. Drastic.

Ce fel de linkuri tin in blogroll ? – Blogurile pe care le citesc (si pe alocuri citesc zi de zi).

Cum m-a schimbat pe mine blogul ? – In bine !! Printre altele, m-a ajutat sa imi dau demisia de la un job (si pe zi ce trece, nu fac decat sa ma felicit pentru decizia luata) ! Sa zicem ca viata e destul de aglomerata, facem o mie de chestii pe zi, iar seara, ideile care-mi raman, le expun aici. Iar la sfarsitul unei luni, de exemplu, pot sa vad care sunt lucurile care mi-au adus un zambet…si care sunt cele care m-au stresat la maxim.

Ce asteptari am de la blogul meu si ce asteptari am eu de la vizitatorii mei ? Nu am asteptari de la blogul meu, mai tare am asteptari de la mine !! Adica vreau ca blogul asta sa ma ajute sa iau decizii cat mai bune. Cat despre cititorii mei, m-as bucura sa nu renunte la bloguri, si sa ma viziteze atunci cand au timp. Nu de putine ori, m-au tras on-line de maneca si m-au facut sa zambesc. Sau m-au ajutat cu cate un sfat.

Reclame

Eu şi mascaţii!!

Să încep cu rezultatul, că asta-i partea cea mai tare. Din cele 6 gloanţe (parcă atâtea au fost), numai unul a ajuns la ţintă. Dar n-a fost vina mea! Ăia mi-au dat un pistol cu ţeava strâmbă şi în plus a fost un pitic invizibil care a mutat ţinta fix când am tras eu. Ăsta-i adevăratul motiv pentru care numai un singur glonţ a ajuns la tinţă. Adică eu ma pricep sa trag cu pistolu. 🙂

Recunosc însă că am fost mândră, şi asta pentru ca au fost şi fete care n-au nimerit nici măcar un glonţ in ţintă. (Ştiu că nu e bine să mă bucur de nereuşita altuia, da’ uneori nu strică)

Partea si mai interesanta vine acum. De ce mă duc eu să trag cu arma? Teoretic nu mă încântă competiţiile iar ideea de a trage cu pistolul nu pot să spun că mă atrage in mod deosebit. Să nu mai vorbesc de zgomotul infernal produs de cinci pistoale care trag cam în acelaşi timp. Şi atunci? Explicatţa stă în poza de mai jos. (Eu am şi filmari scurte, însă imi scrie MTS la format si nu vrea cu niciun chip sa mi+l ataseze)

Sa fiu mai explicită. Atunci când tragem cu pistolul, ne păzesc băietii de la SPIR, adică mascaţii de la Interventie Rapidă. Şi nu ne păzesc aşa, oricum. Practic de cam ţin în braţe. Nu că le-ar fi şi lor drag. :-)) NUUU. Strict din necesitate, cică să tragem mai bine şi să nu ne dăm cumva cu pistolul în cap. Şi acum, nu ar fi fost păcat să pierd o îmbrăţisare de la un pacheţel de muschi? Că să nu mai spun că tipu de m-a păzit anul ăsta arăta beton şi parea tare de treaba. Pe bune. Greşesc? Tipu care e cu fata e cel de m+a pazit pe mine!!

Dar să revenim. Eu am tras cele 6 gloante si m-am potolit. Al meu frate a mai vrut o rundă. Puştiu’ deşi a tras pentru prima dată, s-a descurcat mult mai bine decat ăia cu vechime. La final, miliţienii ne-au invitat şi la o masa câmpenească, cu mici, bere, cârnaciori din ăia subţiri (după care eu sunt topită) si niste neamuri de carne la gratar. Plus prajituri. Ca doar era ziua Politiei.

Cum e sa tragi cu pistolul? Eu ţin minte că prima dată era sa-mi cadă drăcia din mână, când am realizat cât e de grea. Apoi, când am tras am avut impresia că-mi sare mâna din umăr. Plus un zgomot de parcă s-ar fi spart toate gemurile de la casă.

Îmi vreau viaţa înapoi!

După ce am vorbit câteva minute cu o prietenă bună, am decis să renunţ definitiv la job-ul care mă termină de nervi. Am ajuns să vin acasă plină de draci, doar pentru că şefei mele îi place să îmi strice zilele. Ajung la balamuc în ritmu ăsta.

Nu are sens să îmi bat joc de tinereţea mea, să lucrez duminică de duminică, să mă trezesc în miez de noapte şi să dau nas în nas cu morţi, răniţi, spânzuraţi sau alte categorii d-astea. Da, e adevărat că m-am bucurat la banii primiţi şi că nu mă duc la muncă la ora 08.00. Însă dacă fac un calcul, nu m-am ales cu mai nimic. Iar stresul, faptul că nu pot şi eu să mă trezesc la prânz duminica, că nu pot să îmi fac planuri pentru week-end, nu justifică salariul. O viaţa am! Mi s-a luat să stau cu nasu’ îl laptop de dimineaţa până seara iar la final să văd doar şefi nemulţumiţi. Şi să fiu obligată să le suport şi frustrările. Deci nu. Nu mai pot.

Prefer să rămân cu job-ul care nu îmi mănâncă zilele, cu mai puţini bani, dar să fiu liniştită. Fără telefoane în miez de noapte, fără alergat după accidente, fără morţi, fără week-enduri muncite, fără dureri de cap. Ş’apoi oi vedea. De foame n-o să mor, e clar. Sper doar să nu regret alegerea făcută.

Despre 2010

Anul ăsta a fost pentru mine unul ciudat. Nu am notat cine ştie ce realizări..însă am descoperit că pot să zâmbesc din nou şi că pot să fiu fericită. Poate e cel mai important lucru. Nu e ce îmi doresc de la viaţă, pentru că o poveste ascunsă nu e tocmai visul meu. Însă mi-a fost bine. Şi sper să îmi fie în continuare…

ianuarie mi-am început anu’ 2010, jelind după o relaţie de vreo 10 ani şi ceva. (Da, numa’ o tâmpită ca mine poate să fie capabilă de aşa ceva) De draci, ajunsesem să nu mai dorm noaptea şi mă gândeam serios să iau xanax.
februarie pentru că nu aveam chef de absolut nimic, am început să stau până dimineaţa pe mess sau pe net. Mai ceva ca aurolacii. Atât că am găsit un alt tâmpit, care mi-a ţinut companie. Şi am început să vorbim cu orele, pe mess. Am luat cina on line şi cred că am prins şi un răsărit, tot on-line.
martie m-a luat pentru prima dată în braţe. Şi nu aş mai fi plecat de lângă el. Am simţit că acolo, în braţele lui, nu mi se poate întâmpla nimic. Şi am primit o inimioară mărţişor. Tot de la el. Şi o lalea. Roşie.
aprilie Am început să dorm la el. Şi am descoperit cât de bine poate să fie să adormi la cineva în braţe. Şi cât de bine poate să fie dimineaţa, să ne bem cafeaua împreună
mai O altă lună frumoasă şi alte nopţi minunate. Am început să dorm fără şosete în picioare. O mare realizare, de altfel.
iunie Am început să ne vedem din ce în ce mai des. Au apărut primele probleme la job.
iulie Am aflat că voi rămâne şomeră (de la 1 job). Şi am petrecut cel mai călduros week-end, la el în mansardă. Tot lângă el, am descoperit şi nişte filme foarte faine.
august Fără să mă gândesc prea mult, am plecat o lună în italia.
septembrie Au început căutările pentru un nou job.
octombrie M-am trezit într o dimineaţă anchilozată. Nu-mi simţeam o mână şi jumătate din coloană. Nasol a fost.
noiembrie Am luat interviul pentru un nou job. Mi-am facut blogul.
decembrie Am început să vedem împreună comedii italiene. D-alea de crăciun. Tare fain. Şi s-au împlinit 1o luni de când am început să ne vedem.

Intenţii pentru 2011

1. Vreau să slăbesc. Asta am vrut şi anu trecut însă în loc să slăbesc, am mai pus vreo 4 kg! (Da’ nu se pune. Intenţia contează.)
2. Vreau să mămânc sănătos. (E dreptu’ meu să visez!)
3. Vreau să merg la sală. Asta chiar da.

Există şi un wishlist, dar e în curs de definitivare. Şi oricum, lucrurile de acolo sunt direct dependente de salariul meu, aşa că mai au un pic de aşteptat.

Idei la sfârşit de an

Anu’ ăsta
Nu mi-am luat casă, nu m-am mutat cu chirie şi stau tot la mama acasă.

Nu am maşină şi nici măcar nu mi-am luat permisul (de precizat ar fi faptul că am facut 3 ani şcoala de şoferi, însă nu am ajuns să dau examenu’).

Nici nu m-am măritat şi nici măcar amant nu mi-am luat. Drept să spun am găsit un „exemplar” cu care aş face copii, dar m-a refuzat politicos, spunîndu-mi că nu vrea copil până la 35 de ani. Aşa că răbdare…

În schimb, am rămas aceeaşi tâmpită, care preferă să stea pe net sau să se uite la filme, decât să fie în compania unora, doar de dragu’ de a nu sta acasă. Şi asta n-am de gând să o schimb prea curând.

Ce am mai făcut anu ăsta ??… Probabil principala realizare o reprezintă faptul că am reuşit, în sfârşit, să închei o relaţie chinuită, care a durat mai bine de 10 ani. Apoi a apărut EL şi am învăţat să zâmbesc din nou, am văzut cât de bine poate să îmi fie atunci când mă ţine cineva în braţe şi am descoperit că pot să fiu fericită.

Dacă anul 2010 l-am început plângând, acum pot să spun că îmi e bine. Să vedem ce o urma.

De ce se uită femeile la firmele porno până la final

Cineva mi-a spus acum câţiva ani buni, că femeile se uită la firmele porno până la final pentru că aşteaptă ca EL să o ceară pe EA, de nevastă. Am râs atunci, şi am râs pe bune. Acum însă…mă gândesc că teoria nu e foarte departe de adevăr..Altfel, nu se explică de ce noi femeile ne uităm la telenovele, deşi ştim că nu sunt decât nişte poveşti de adormit copii. Şi stăm aşa, cu ochii beliţi în televizor şi ne rugăm ca Rosalinda să îi mărturisească lu Jose Armando că îl iubeşte…Evident, aşteptăm nunta.

P.S. Drept să spun, şi eu mă uit la telenovele. Nu d-alea cu Jose Armando ci la alea româneşti, gen Narcisa Sălbatică sau Iubire şi Onoare. Aşa, să nu fiu înţeleasă greşit.