Cu o cana mare de ceai cald in mana, privesc inca o data apusul asta incredibil si ma gandesc, la cat de dificil este sa gasesti un drum, un drum doar al tau.
Ma mai gandesc la cat de greu este sa intelegi ce vrei de la viata. Eu una trebuie sa recunosc ca inca n-am habar.
Si mi-e asa drag sa ii ascult pe cei care au vise si care stiu exact ce vor. Ii admir, la modul cel mai sincer.
La fel de mult ii admir si pe cei care reusesc sa se adapteze la orice situatii. La locuri noi, oameni noi … Mie insa nu-mi iese. Sunt o inadaptata, probabil d-asta. Sau mi-e teama de tot ce e nou. Si teama de oameni. Sau toate la un loc.
Imi dau seama ca am pierdut niste trenuri. E drept ca am avut grija, cat s-a putut, sa ma urc din mers, in altele. Dar nu-i acelasi lucru.
Azi tare-as vrea sa fiu acasa. Pentru ca acum stiu, locul meu e acolo.
Si pentru ca mi-e dor, mi-am luat bilet de avion, asa ca in decembrie, dau o fuga pana acasa.
Iar pana atunci, ma bucur de linistea de aici.
Voi, sa aveti o saptamana minunata!! Eu inca astept sa am net si sa va pot citi in tihna!!
Jurnalul unei imperfecte 
N-as zice ca esti o inadaptata…as zice ca ai nevoie de un umar langa tine. Hai ca e bine…doar stii asta , cu si fara acasa.
Tare ma tem ca ai dreptate, Ana!
Am zis ca incerc sa ma bucur totusi de locurile astea frumoase si sa las lucrurile asa cum sunt. Pe de alta parte, daca ma gandesc bine, nici acasa nu era tocmai roz…
Ei , vezi? 🙂 Privind inainte , intrezarim viitorul! 😉
Hei…
Eu nu cred ca toata lumea stie ce vrea de la viata. Cu totii au momente de cumpana, in care nu mai stiu incotro sa o ia si in ce tren sa se mai urce. Don’t worry, you’re not the only one, cum s-ar spune 😛
Si eu am avut o perioada mai aiurea.. de fapt, tot anul a parut ciudat, de la inceput si pana acum. Dar am incredere ca de la anu o sa fie mai bine, asa cum sper in fiecare an.
Hai, capu’ sus! Te imbratisez strans strans, sa nu te mai simti singura :-*
Te pup, fetita draga!
Hai, ca trebuie sa fie si bine!!
Esti o persoana foarte puternica si foarte curajoasa. Te admir foarte mult. 🙂 Faptul ca esti acolo spune multe. Chiar daca iti este dor de casa…este normal sa-ti fie. Dar nu inseamna ca nu esti adaptabila. Cred ca cei mai multi dintre noi vor sa traiasca in prezent. Sa fie fericiti. Eu una asta imi doresc. De ce sa ma chinui cu ganduri despre viitor?
Take care. >:D<
Nice, daca eram puternica, probabil ramaneam in tara si ma luptam cu „sistemul”. Eu am ales sa fug, inca o data…Nu-s tocmai mandra, recunosc 🙂
Si ai perfecta dreptate, sa traim prezentul!! 🙂
Nobody’s perfect! 🙂 Zambeste de cate ori iti aduci aminte ca esti incruntata!
Ai dreptate, Carmen! Se intampla insa, sa mai uit…Si raman blocata intre ganduri triste, probleme sau singuratate…
Din fericire, toate trec!
Faptul ca te consideri asa si totusi esti acolo, poti sa lucrezi, etc, reiese contrariul ori esti luptatoare si chiar daca ai multe temeri totusi mergi mai departe. Hugs!
Teoretic ai dreptate, Mihaela.
Practic, am momente cand imi doresc mai mult de la viata si imi dau seama ca tot luand-o de la zero, nu ajung nicaieri…
Mă regăsesc tare bine în multe dintre rândurile tale. Nici eu nu ştiu foarte clar ce vreau de la viaţă pe termen lung, dar m-am hotărât să explorez un pic diferite domenii, să văd dacă găsesc ceva ce mi se lipeşte de suflet.
Cred că şi adaptarea se învaţă, dacă te supui des la schimbări, te obişnuieşti cu ideea de „nou” mai repede. Asta din categoria „uşor de zis, greu de făcut” :))
Ai grijă de tine şi bucură-te de ceai! 🙂 Apropo, de care e?
Andra, cred ca nu ai idee cat ma bucur sa aud ca nu-s singura ciudata pe lumea asta 🙂
Lasa, ca intr-o buna zi, trebuie sa gasim o cale si pentru noi!!
Ceaiul e de fenicul 🙂 ! Si-l ador!! Imi aduc aminte prima data cand am baut ceai din asta, la o prietena, imi imaginam un fel de ceai de ceapa :-)))
Fenicul, wow! Nu-mi amintesc dacă am băut vreodată ceai din ăsta simplu, fără alte condimente…
Feniculul l-am descoperit chiar în Italia, am mâncat într-o salată şi mi s-a părut că are gust de pastă de dinţi :)) În schimb, gătit la cuptor, alături de alte legume, e delicios!
ce poza faina!
Sa stii ca si pe mine m-a impresionat… In fiecare zi abia astept sa vina seara sa vad apusul…E partea preferata a fiecarei zile!
mie imi place si rasaritul. mai demult facusem o obsesie sa il vad la mare, fara sa dorm o noapte intreaga. intre timp, am ajuns sa ma culc devreme si eventual sa ma trezesc pentru a vedea rasaritul 🙂 si asa am reusit sa apreciez si apusul
Eu n-am apucat sa vad nici un rasarit…M-ai facut sa visez cu ochii deschisi la mare, la valuri si soarele care rasare incetisor…E clar, la anu’ e musai sa vad un rasarit pe plaja!